Frumusețea și admirația sunt două stări care ne fac să ne simțim bine și care, ne oferă o încredere de sine mult mai sinceră și mai puternică.
Iar noi, femeile, știm cum să atragem acele priviri asupra noastră.
De cele mai multe ori, nici nu ne dăm seama că avem nevoie de un singur accesoriu care să ne evidențieze înfățișarea.
Dar pentru a avea efectul dorit asupra noastră, acel accesoriu trebuie să ne reprezinte personalitatea.
Unde găsim acel accesoriu?
În colecțiile de bijuterii handmade create de designer – Anne Popova.
În aceste rânduri îți voi prezenta câteva lucruri din interiorul atelierului nostru de creație.
Îți voi prezenta modul nostru de lucru și cum ajungem de la o simplă idee de design, la o adevărată colecție exclusivistă.
Iar mai apoi, vei înțelege de ce bijuteriile florale Anne Popova sunt atât de încărcate în eleganță și originalitate.
În final, sunt sigură că vei găsi un model de bijuterie care să vorbească despre tine și pe care vei dori să o porți cu pasiune și încredere.
Dar, până să iei o decizie, rămâi alături de mine și haide să pășim împreună în atelierul de creație Anne Popova!
Inspirație din natură, bijuterii din pasiune!
Toate bijuteriile de semnătură Anne Popova își găsesc inspirația din cea mai pură formă de vitalitate : natura!
Înainte de realizarea unei schițe de design, Anne Popova petrece ore în șir de studiu, prin care descoperă elementele din natură în cele mai frumoase forme care există.
Ulterior, începe să deseneze acele elemente care vor constitui centrul de interes, la care adaugă detalii care să accentueze întreaga compoziție.
Florile reprezintă elementul cheie de compoziție în creațiile noastre. Utilizăm stofe exclusiviste, velvet și mătase satinată pe care le prelucrăm cu atenție pentru a reda cât mai autentic floarea de bujor, trandafir sau boboc.
Culorile alese în compozițiile noastre trec printr-un proces intens de selecție și combinație.
Modelele noastre satisfac o paletă cromatică impresionantă, de la modele într-o singură culoare de roșu, negru, kaki, roz pudră sau alb, până la combinații de culori deschise împletite pe culori închise.
Folosim perechi de culori calde precum roz, alb, verde și albastru pal, prelucrate în elemente florale și așezate pe un șnur metalic de culoare bronz sau negru cu scopul de a accentua delicatețea și frumusețea bijuteriei finale.
În colecțiile noastre propunem o diversitate de cercei, brățări și coliere florale bogate în detalii cu diferite elemente și materiale, precum și colecții elegante în simplitate și finețe.
O colecție de bijuterii florale lucrate manual de la cel mai mic detaliu
Lucrăm prin dragoste, pasiune și determinare, la care adăugăm multă răbdare și o atenție impresionantă în detaliile de prelucrare și finisaj.
În procesul ei de creație, Anna lucrează direct pe modelul croit. Realizează schițe de design în varianta simplă, în care surprinde forma finală a modelului de bijuterie, dimensiunile și elementele principale de interes.
Se conectează la inspirație și modelează fiecare detaliu cu mâinile goale prin propria sa imaginație.
Astfel, reușește să producă colecții exclusiviste de bijuterii handmade care îi poartă originalitatea și inspirația.
Fiecare boboc de floare, pompon sau orice element din mătase velvet este confecționat cu măiestrie de către Anne și echipa de manufactură.
Complexitatea colierelor bogate în boboci de floare și acompaniate de detalii de contrast care se așează ușor pe gât, oferă un sentiment profund de apreciere și mândrie.
Fiecare detaliu din acel produs a trecut prin mâinile inspirate și stările de mândrie ale designerului Anne Popova,
Cerceii, fie lungi sau scurți, sunt accesorii care îți accentuează feminitatea și copleșește privirile celor din jur.
Brățările și inelele sunt, de asemenea, confecționate, cusute și ajustate 100% manual, fiind modele de completare ale colierelor reproduse.
Fiecare model de design propus spre finisaj este gândit ca un produs individual, dar care aparține unui set exclusivist de bijuterii pentru doamnele rafinate.
Urmărim schițele de design, măsurăm cu acuratețe locul unde plasăm fiecare detaliu și asamblăm întreaga compoziție printr-o cusătură nevăzută și extrem de rezistentă.
După procesul de manufactură, bijuteriile create trec printr-o analiză atentă asupra fiecărui detaliu și mod de confecționare.
Ulterior, începe etapa de împachetare, în care ne concentrăm atenția pentru a livra un cadou impresionant, elegant și sofisticat care să ne bucure clientele cu fiecare comandă!
Punem accent pe calitatea materialelor și eleganța designului
Atât procesul de confecționare, cât și calitatea materialelor utilizate sunt răspunzătoare pentru rezistența în timp a colecțiilor de bijuteriilor florale handmade.
Procurăm materiale din mătase și stofe velvet de calitate impresionantă de la producători europeni, recunoscuți pentru rezistența și autenticitatea textilelor.
Când materialele alese ajung în atelierul nostru sunt verificate și organizate în funcție de necesitățile de creație.
.Măsurăm distanțele la milimetru și păstrăm surplusul de material pentru broderiile ulterioare.
Lucrăm responsabil și urmăm îndeaproape regulile de creație și meșteșug al modelelor de bijuterii moderne, vintage și clasice,
În atelierul nostru, ținem cont de toate caracteristicele care susțin controlul calității, iar acest lucru ne determină să fim profesioniști, să lucrăm cu pasiune și cu o deosebită atenție în fiecare moment.
Și ne place la nebunie ceea ce facem!
Pentru că oferim frumusețe, eleganță și originalitate 100%!
Bronz antichizat, metal și șnur de cristale - materiale hopoalergenice și non-toxice pentru piele
Lanțul unui colier, șnurul așezat pe cercel și elementele de îmbinare ale bijuteriilor sunt create prin materiale dure, rezistente la contactul cu mediul înconjurător.
Cel mai utilizat material este bronzul antichizat, care pe lângă aspectul vintage și elegant pe care îl scoate în evidență, oferă și siguranța unui accesoriu de calitate pentru mult timp.
Cristalele de pe șnur sunt realizate din sticlă solidă și prelucrate în forme de mărgele strălucitoare, care se combină impecabil cu detaliile florale din mătase.
Metalul negru este utilizat în acele creații care vorbesc de la sine, precum modelele all-black sau cu tentă vintage.
Materialele sunt non-toxice, nu înnegresc pielea și nu își deteriorează aspectul în nicio formă!
În plus, stilul metalelor și combinarea cu alte elemente florale și formează un impact vizual impresionant și exclusivist, care poate fi simțit pe pielea oricărei femeie.
Colecțiile Anne Popova: cercei, brățări și coliere exclusiviste
Pasiunea pentru frumusețe și eleganță ne-a ghidat pe drumul spre excelență. Astăzi, bijuteriile handmade Anne Popova sunt căutate, cumpărate și apreciate de către femeile din diverse țări și regiuni internaționale europene.
În colecțiile noastre vei găsi zeci de modele și designuri diferite pentru orice accesoriu, pe care le poți achiziționa în set complet sau individual.
Dacă vrei să-ți oferi un mic răsfăț sau te gândești să dăruiești un cadou unei persoane dragi, atunci haide să ne descoperi creațiile!
Alege acele bijuterii care îți fură privirea, care te fac să le privești cu interes și care știi că îți vor oferi mai mult extaz și bucurie.
Iar dacă bijuteriile nu reprezintă o slăbiciune pentru tine, atunci gândește-te la un set exclusivist de pijamale. În ele te vei simți elegantă și relaxată în același timp!
Îți mulțumesc să ai rămas alături de mine și sper că această prezentare să îți ofere mai multă încredere despre ceea ce facem noi, cu drag pentru tine!
Dacă ți-am surprins interesul și dorești să simți toate emoțiile pe care vrem să le transmitem prin produsele noastre, atunci citește și articolul nostru O pijama de damă îți evidențiază frumusețea naturală, acasă!
Iar dacă este un articol care ți-a atras atenția, dă-ți voie să primești un mic răsfăț din partea ta și comandă pijamalele tale preferate!
Iar dacă îți place ceea ce facem, urmărește-ne și pe paginile de Facebook și Instagram!
Iar dacă vrei să ne cunoști, ne poți contacta telefonic!
Share:
Follow: